Vizitele electorale de astazi ale lui KLAUS IOHANNIS prin județul Suceava au avut și elemente premergătoare mai puțin plăcute.
Senatorul PNL STELIANA MIRON a fost refuzată de colegul PDL GHEORGHE FLUTUR să ia cuvântul la mitingul de la Câmpulung Moldovenesc, lucru care a supărat-o peste măsură.
„Nu am fost lăsată să îi adresez acest cuvânt de bun venit şi de susţinere viitorului preşedinte al României pentru că domnul senator GHEORGHE FLUTUR, reintrat conjunctural în marele Partid National Liberal, nu a scăpat de metehnele sale şi se comportă ca liderul de la care, vrem – nu vrem, trebuie să luăm lumină.
Chiar dacă domnul senator FLUTUR se consideră încă Ayatollahul politicii sucevene, noi, PNL, suntem un partid viu, cu personalităţi, cu destine, cu speranţe, care nu cred în valorile impuse de alţii cu pumnul în masă” a declarat MIRON.
Dan PASCARU
Doamna senator Miron Steliana ,sa stiti ca domnul Flutur Ghoeghe nu-i puscariabilul oltean Diaconescu Dan de la PP-DD,de unde ati migrat la P.N.L.