În plină campanie electorală, președintele CJ CĂTĂLIN NECHIFOR a efectuat, astăzi, o nouă vizită de lucru la groapa de gunoi de la Călău.
Lucrările de închidere a acestui obiectiv din municipiul reședință au ajuns la jumătate, după cum a ținut să precizeze el, urmând a fi relocat un volum de 300.000 de metri cubi de deșeuri.
Alte investiții ce urmează a fi realizate de asocierea SUCT Suceava – Aglomancha Impresa Spania – Consul ABC Iași la o valoare a contractului de 8,6 milioane euro sunt efectuarea de terasamente și drumuri acces, amplasarea unui sistem de colectare a levigatului și întărirea malurilor râului Suceava.
“Aici era depozitul neconform de deșeuri al Sucevei, care are peste 25 de ani, era un dezastru ecologic, de când am început proiectul vedem că lucrurile s-au schimbat foarte bine.
Înainte de a fi stratul final de pământ, va exista o membrană care va asigura ca apa de ploaie să nu ajungă în groapă.
Sunt 4 sisteme pentru levigat, care apoi va fi transportat la Moara pentru a fi tratat chimic.
Toată această zonă va fi redată naturii, nimeni nu va mai ști că aici a fost o groapă de gunoi total neecologică.
Râul Suceava putem spune că este mai puțin poluat, ne dorim cât mai repede să securizăm acest mal al râului” a spus președintele Consiliului Județean.
NECHIFOR a mai precizat că, potrivit, contractului, investițiile trebuie finalizate în luna mai 2015, dar speră ca obiectivul să fie predat în acest an.