Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică pentru reparații capitale / amenajare pod existent la Palatul Administrativ.
În fapt, se prevede mansardarea pe o suprafață de 244 metri pătrați, pentru compartimentare urmând să se utilizeze pereți despărțitori autoportanți care izolează fonic și termic, iar în caz de incendiu protejează împotriva focului.
Peretele înclinat al șarpantei va fi căptușit cu vată minerală cu un spațiu liber de 4 – 5 cm. pentru ventilarea izolației.
În grupurile sanitare se vor folosi panouri ghips-carton rezistente la umezeală, iar tavanul va fi din ghips-carton montat pe o structură metalică suspendată pe tiranți.
Valoarea lucrărilor este stabilită la 185.000 lei cu TVA, iar durata de realizare 45 de zile.
„Creăm undeva 20 de noi birouri în care să putem muta o parte din personal.
Când sunt activități în paralel ale Prefecturii și Consiliului Județean este mai greu să folosim sălile…” a spus șeful CJ CĂTĂLIN NECHIFOR.
Cele 3 corpuri de clădire ale Palatului Administrativ au fost construite între anii 1904 – 1968.
Dan PASCARU
Tichie de margaritar le mai lipsea…!
Acum va putea spune Nechifor: “Avem probleme la mansardă”.