Două imobile ale Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Sasca Mică vor fi demolate, din cauza gradului avansat de degradare – o magazie administrativă și de uscat rufe ( în suprafață de 56 mp. ) și un depozit de lemne ( 288 mp. )
Consilierii județeni au aprobat trecerea acestor dotări administrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și evaluate la 53.367 lei din domeniul public în domeniul privat al județului.
Sumele rezultate din valorificarea imobilelor, după deducerea cheltuielilor aferente, se vor vira la bugetul județului.
Dan PASCARU