În oraşul în care plouă
Iarna-i frig, vara e rouă,
A venit ca din senin
Un motan plin de venin.
S-a trezit aşa deodată
Dup-o noapte-ntunecată
Că geniul său eminent
E plin de rafinament.
Că a fost cândva, vezi Doamne,
Primul printre lighioane
Cel mai apreciat motan
Dintr-un top de pe maidan.
Că blăniţa lui oranj
Zulufată, cu tapaj,
Şi-a purtat-o, fiţi atenţi,
Printre oameni eminenţi!
Nu e el motan de rasă
Dar a ajuns în-nalta clasă
Şi chiar de n-are galoane
S-a plimbat printre cucoane.
Şi că gestu-i felinesc
I se pare, deci, firesc
Toată lumea să-l admire
Că e gest venit din fire.
Nu s-acceptă motivaţii
D-i-ai ieşit cumva din graţii!
Nu s-acceptă nici o scuză
Nici dacă ai fi lăuză!
Că motan ca dânsul nu-i
E deştept al dracului!…
Şi la o astfel de reclamă
Să-l contrezi, ar fi o dramă.
Iar cumva d-apuci să-i zici:
„Zât!” sau „Câţi d-aici!”,
Imediat se ofensează,
Cu salivă te ştampilează!…
***
Am zărit şi printre noi
Coşcogeamitea motănoi!
Deşteptăciuni întruchipate,
Doar c-au fost în alte state.
Nu că ar fi făcut vreo brânză
Ci c-au pus pe ei osânză.
Gabriel TODICĂ
01.12.2014
Foto: tablou de Eric Montoya
