Pe 22 decembrie 1989 Zori noi apare pentru ultima dată cu cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la “marea adunare populară din Piața Palatului Republicii”.
Fragmentul în care vorbitorul este întrerupt apare cursiv, încadrat de aplauze, urale puternice și scandări.
“Cronica întrecerii socialiste” anunță o nouă îndeplinire a planului anual la “Electrocentrale” Suceava, iar “rolul și influența comuniștilor este în continuă creștere”.
Orășelul copiilor este inaugurat cu un spectacol, lângă Cetatea de Scaun, cumpărătorii beneficiază de “o gamă sporită a produselor”, oamenii muncii se întrunesc în ședințe pentru a se pronunța “împotriva acțiunilor antinaționale de la Timișoara”.
Adunările din întreprinderi și localități relevă “o adeziune unanimă la politica partidului”, care e “în deplină concordanță cu interesele și aspirațiile vitale ale întregului popor”.
La rubrica externă continuă condamnarea intervenției militare americane în Panama, iar Partidul Comunist din Cehoslovacia are o nouă conducere.
Turul campionatului județean de fotbal s-a încheiat, dar unele cluburi “nu asigură minimul necesar unei corespunzătoare desfășurări a jocurilor” sau manifestă “o slabă sau foarte slabă preocupare în depistarea și promovarea juniorilor”.
22 decembrie 1989, București : prognozatele adunări ale muncitorilor la locurile de muncă pentru “condamnarea actelor huliganice” se transformă în noi proteste. De dimineață, Piața Universității se umple de oameni, iar forțele armate nu mai intervin.
Ministrul apărării Vasile Milea se sinucide prin împușcare, Nicolae Ceaușescu convoacă o ședință de urgență a Comitetului Politic Executiv al PCR și decretează starea de necesitate pe teritoriul întregii țări.
Generalul Victor Stănculescu este numit verbal ministru al Apărării, dă ordin de retragere a trupelor în cazărmi, iar mulțimea ocupă zona din fața sediului Comitetului Central.
Ceaușescu încearcă să vorbească mulțimii la portavoce, este huiduit și fuge cu elicopterul de pe acoperișul sediului, însoțit de soție, Emil Bobu, Manea Mănescu și de doi ofițeri.
Televiziunea este ocupată de manifestanți, mulțimea intră în sediile puterii comuniste în întreaga țară, sediile de miliție și securitate sunt devastate.
Se cristalizează noua conducere a țării, din care fac parte Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu.
Începe diversiunea TV care se va întinde pe parcursul mai multor zile.
Nicolae și Elena Ceaușescu aterizează cu elicopterul la Snagov, apoi lângă Boteni, ajung cu o mașină la Tîrgoviște, unde sunt preluați de milițieni, plimbați printr-o pădure pentru a scăpa de manifestanți și, în fine, predați unității militare.
Peste 3 zile vor fi judecați și condamnați la moarte pentru genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului, subminarea economiei naționale și încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
TEODOR PUȘCAȘU