Răgaz poetic cu Elena Marin Alexe

De-o viaţă de om, m-adun în cuvinte,
cu suflet deschis,merg tot înainte.

Deşi nu-mi doresc,observ la tot pasul
minciuna, urzind, nu-i tremură glasul.

Necazuri pe rând vor să mă doboare,
ascund viclenii, întunecă soare.

Pe-un colt de pământ mă vreau în  Lumină,
dar umbre apar, în noaptea senină.

Toţi anii pierduţi prin mine aleargă,
cuvintele vii ar vrea să le şteargă.

Îmi pun baricade la geamuri şi uşi
când ura mocneşte, cu ochii ascunşi

Şi ipocrizia loveşte mai rău,
c-aproape mă-mpinge la margini de hău.

Alături îl am doar pe omul iubit,
ce-ades mă alină, cu glas potolit.

Şi chiar de-au trecut ani mulţi peste mine,
am fost amândoi, la greu şi la bine.

Dar timpul se scurge şi când ne e greu,
se-adună iar griji în sufletul meu.

Când simt că cedez, mă plec iar în rugă,
-Tu Doamne cobori şi frica-mi alungă.

În braţele Tale speranţele cresc,
zâmbind printre lacrimi, îţi spun, Te iubesc!