Mâine, începând cu ora 09.00, sala de sport “Gabriel Udișteanu” din municipiul Fălticeni va găzdui primul turneu de tenis pentru copii organizat de Federația Română de Tenis în orașul de pe Șomuz.
Tenis 10, eveniment organizat în parteneriat cu ACS “Nada Florilor”, va reuni 20 de jucători cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, din localitățile Fălticeni, Botoșani, Dorohoi și Suceava, care vor concura la toate cele 3 categorii: roșu (recomandat până la 7 ani), portocaliu (recomandat până la 9 ani) și verde (recomandat până la 10 ani). Este posibil ca numărul participanților să crească dacă vor confirma deplasarea la Fălticeni și sportivii invitați din Roman și Iași.
Federația Română de Tenis va asigura diplomele, medaliile și mingile, iar sprijinul pe plan local a venit din partea Primăriei Fălticeni și a oamenilor de afaceri Grigore FLOREA și Gheorghe BUZDEA.
Marcel DASCĂLU, antrenorul micuților tenismeni de la ACS “Nada Florilor” Fălticeni, a lansat un apel către toți iubitorii de sport din localitate să participe la această competiție, la care accesul este gratuit.
Aceeași sursă ne-a declarat că turneul se va desfășura în fiecare lună, la început, pe parcursul întregului an 2015.
Sergiu JIPA
sergiu@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net