ÎNTREBĂRI DIRECTE cu MIHAELA MATEI : “Copiii percep opera de artă mult mai autentic decât adulţii”

Am observant că eşti o persoană implicată în multe activităţi, dar să le luăm pe rând. Ai luat parte la organizarea “Galeriei Micului Prinţ”, cum a fost lucrul cu copiii ?

“Galeria Micului Prinţ” a fost, cred, prima activitate pentru copii la care am luat parte.  Este un proiect iniţiat de Anca Şoldănescu, care mi-a deschis ochii în multe direcţii.  Despre lucrul cu copiii pot spune ca este un privilegiu. Nici nu ne dăm seama câte lucruri putem învăţa de la ei şi, din păcate, tare ne-am obişnuit să le subestimăm capacităţile.  Ni se pare că noi suntem mari şi le ştim pe toate.

La “Profesorii de Fericire” cum ai ajuns ?  În ce a constat proiectul ?

Profesorii de fericire este denumirea unei ( cât de curând ) asociaţii cultural – educative constituită din patru membri fondatori : Matei Mihaela, Anca Şoldănescu, Ninel Şoldănescu și Ovidiu Matei. Primul proiect iniţiat de această asociaţie se numeşte “Atelierul de fericire – Educaţie şi creativitate în muzeele din Fălticeni”, se desfăşoară în 2015 şi îşi propune promovarea muzeelor prin activităţi destinate copiilor şi adolescenţilor.

Ideea acestui proiect a venit în urma experienţei pe care am avut-o în funcţia de conservator la Muzeul de Artă “Ion Irimescu”.  Mai exact, în timpul ghidajului pe care îl făceam pentru grupurile de copii am realizat că ( deşi aveau vârste mici şi se aflau în faţa unor lucrări complexe ) percepeau opera de artă mult mai autentic decât adulţii.  Asta deoarece copilul are un simţ deosebit pe care adulţii, în mare part, îl pierd din cauza prejudecăţilor şi preconcepţiilor care ne sunt servite zi de zi de societatea în care trăim.

Calitatea excepţională a copiilor de a percepe ideea, dincolo de detalii şi explicaţii inutile, nu se referă numai la felul în care aceştia se raportează la opera de artă, ci în faţa exponatului, de orice natură, care spune o poveste.  Acesta este primul argument de la care am plecat când m-am gândit la conceptul de “Educaţie şi creativitate în muzeele din Fălticeni”.  Ideea nu este nouă, se practică în toate muzeele mari din ţară, dar mai ales din afara ei şi nu doar că aduce venituri în plus instituţiilor în cauză, dar şi sporeşte considerabil numărul de vizitatori.

Al doilea argument a fost acela că în muzee, în general, copiilor nu li se vorbeşte pe limba lor. De aceea, prin atelierele de creaţie, copiii vor asimila mult mai uşor informaţia prezentată şi vor vizita aceste edificii mai des decât inainte. În plus, muzele din Fălticeni dispun de spaţii generoase, care, din nefericire, nu sunt exploatate la maximum.

Al treilea argument ar fi că orice copil are dreptul la educaţie. Şi nu la orice fel de educaţie, ci la activităţi de calitate, în care copilul să se simtă confortabil, în care să socializeze cu alţi copii, să înţeleagă prin acţiunile pe care le practică, care îi sunt calităţile şi să-şi descopere abilităţile practice.  Din păcate, învăţămatul la noi a rămas blocat într-o formulă plină de defecte, rigidă şi neatrăgătoare.  Din acest motiv foarte mulţi adolescenţi au rezultate şcolare slabe, pentru că nu sunt interesaţi de forma în care primesc informaţia.  Am gândit şi câteva ateliere pentru tineri ( de bijuterie contemporană, de pictura pe porţelan, scenografie, linogravură, pictură pe apă – arta Erbu ), dar şi activităţi în care se pot implica voluntari, lucru ce le conferă sentimentul de utilitate şi apartenenţă.

Al patrulea argument este acela că oamenii s-au obişnuit să considere muzeele locuri inerte, în care nu se întâmplă nimic, de unde şi expresia “ca la muzeu”.  Nimic nu mi se pare mai fals şi ridicol. Muzeele ar trebui să fie pietre de temelie în formarea şi educarea oamenilor, active, mereu prezente în viaţa acestora.  De altfel, principala funcţie a muzeelor este cea educativă, care se realizează prin valorificarea patrimoniului pe care îl deţin.

Acest proiect îşi propune să schimbe mentalitatea oamenilor, să implemeteze noţiunea de volutariat, să schimbe inerţia în care sunt prinşi copiii în mediul şcolar, să sprijine tinerii pentru a deveni adulţi stabili şi echilibraţi, toate acestea prin apropierea efectivă de patrimonial, de o uriaşă valoare, pe care îl deţin muzeele din Fălticeni.

O altă pasiune a ta este make -upul. De unde îţi găseşti inspiraţia ?

Pasiunea pentru make -up şi face-painting a venit extrem de natural. Am pictat de când mă ştiu, iar când am trecut la make-up am schimbat doar suportul.

Momentan lucrez la un proiect care a luat fiinţă după ideea Cameliei Botez, preşedinte al Asociaţiei “La Société Française des Amis de Ion Irimescu” ( “Societatea franceză Prietenii lui Ion Irimescu” ) care deja are un portofoliu bogat în susţinerea şi promovarea valorilor fălticenene.  Proiectul se va finaliza cu o expoziţie cu lucrări de face-painting în care vor fi interpretate operele lui Ion Irimescu.

Este grea munca de conservare a operelor de artă de la Muzeul “Ion Irimescu” ? Ce ai realizat până acum ?

Nu neapărat grea, este mai degrabă o treabă care necestită multă consecvenţă. Până acum am reuşit să demarez procesul de clasare a lucrărilor, care este unul extrem de anevoios.  Este o muncă de cercetare care nu de puţine ori te trimite pe drumuri închise. Trebuie adunate date, care sunt o mulţime. Lucrările trebuie cântărite, măsurate, fotografiate din toate unghiurile, analizate din punct de vedere al stării de conservare, descrise tehnic, plastic şi aşa mai departe.  După care toate datele acestea se organizează în fişe (analitice de evidenţă, de conservare, de inventar, deschise, de fototeca). Procesul acesta este obligatoriu. Pe lângă toate aceste baze de date am început să construiesc o arhivă a evenimentelor care au avut loc în cadrul muzeului, arhivă care conţine dosarele de eveniment. Dosarele conţin fişa evenimentului, afişe, invitaţii, articole publicate, poze şi cam tot ce ţine de evenimentul respectiv.

Încerc să pun la punct un plan de promovare coerent şi să concep nişte pachete de materiale promoţionale ( o parte dintre ele aşteaptă să ajungă sub tipar ).

Lucruri de făcut la muzeu sunt multe şi nu ţin neapărat de funcţia de conservator. Este necesar un efort colectiv ca Muzeul de Artă “Ion Irimescu” să ajungă unde merită.

Rubrică realizată de 

      ALMA GAVRIL