Cardurile de sănătate returnate de Poșta Română către Casa de Asigurări de Sănătate sunt distribuite asiguraţilor la sediul CAS de luni pana joi, între orele 9 – 15 si vineri între 9 – 13.
În perioada 9 – 29 ianuarie, CAS a distribuit 1.302 carduri persoanelor asigurate care le-au solicitat.
Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului national, vor depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens la CAS Suceava, însoţită de cardul national, în situaţia în care acesta a fost distribuit.
Aceste persoane vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, care are o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către institutia noastra.
Această alternativă presupune deplasarea periodică a asiguratului la Casa de Asigurări pentru a solicita adeverinţa de asigurat.
Cardul de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 mai.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net