*Ionut VARTIC si patronul Valea Putnei SRL, Corneliu CIUCHEA, au fost retinuti pentru 24 de ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a IONUȚ VARTIC, inspector șef antifraudă la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și a lui CORNELIU CIUCHEA, asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În data de 15 mai 2014, VARTIC a devoalat către CIUCHEA date confidențiale privind organizarea unui control inopinat la un complex comercial situat în zona industrială a municipiului Suceava, de către inspectorii DRAF Suceava.
Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecției unei societăți comerciale cu care CIUCHEA derula activități comerciale și care avea două puncte de lucru în complexul respectiv.
În data de 17 iunie 2014, VARTIC i-a transmis lui CIUCHEA informații confidențiale prin intermediul cărora a devoalat acțiunile de control în teren pe care echipele de inspectori ale DRAF Suceava urmau să le desfășoare pe raza municipiului Fălticeni.
Ulterior, CIUCHEA a contactat o persoană, asociat/administrator al unei firme din Fălticeni și a avertizat-o cu privire la iminența descinderii echipelor de inspectori fiscali pe raza municipiului Fălticeni.
În continuare, persoana respectivă a transmis informațiile altor agenți economici, parteneri de afaceri.
În contextul în care una dintre echipe a demarat inspecția la un punct de lucru al firmei persoane inițial avertizate, identificând plusuri în gestiune față de înregistrările casei de marcat și intenționa să aplice o contravenție de 8.000 lei, persoana respectivă l-a contactat pe CIUCHEA căruia i-a solicitat sprijinul.
Principalele temeri ale acesteia erau legate de eventualitatea unui control la un depozit en-gross situat în Fălticeni și de posibilitatea închiderii temporare a activității firmei.
Din actele de la dosar a rezultat că inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava s-au limitat la aplicarea contravenției de 8.000 lei, fără să închidă activitatea și fără să extindă controlul la celelalte puncte de lucru ale firmei.
În data de 5 decembrie 2014, în baza unui ordin al președintelui Direcției Generale Antifraudă Fiscală și sub coordonarea unei echipe din cadrul acestei instituții, inspectori din cadrul DRAF Suceava au efectuat controale la diverse societăți comerciale aflate în județul Suceava.
Înainte de deplasarea echipelor de inspectori pe teren, VARTIC, în virtutea funcției deținute, a fost informat cu privire la efectuarea controalelor, aflând la scurt timp și firmele care erau vizate de verificări.
În vederea anunțării reprezentanților unor societăți comerciale protejate cu privire la iminenta desfășurare a controalelor, VARTIC i-a comunicat informația lui CIUCHEA, care la rândul său a transmis-o altor persoane.
Datorită relațiilor apropiate cu CIUCHEA, VARTIC l-a prevenit cu privire la efectuarea controalelor încă dinainte de a lua cunoștință de tematica și societățile comerciale vizate, în așa fel încât acesta să își poată lua măsurile necesare evitării constatării unor eventuale nereguli de către organele de control.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net
Ionuţ Vartic este soţia Cătălinei Vartic. Cătălina Vartic este şefa UNPR Suceava. UNPR este secta aia care a ajuns în Parlamentul României fără a fi vreodată validată la urne de prostimea alegătoare.
Așa se întâmpla când este pus lupul paznic la oi. Știm cu toții cum s-a intrat la Antifrauda …….normal ca băieții trebuie sa-si scoată “investiția ” .