@ Mare deranj mare a fost la Ocolului Silvic, dacă tocmai un șef atât de bine înfipt a trebuit să lase ciocul mic și să bată în retragere. Normal că unde-i lege, nu-i tocmeală ! Chestia e că acum, încurajați, se trezesc și alții care să reclame niscaiva matrapazlâcuri, așa încât procurorii au treabă până peste cap. Plus că există o dorință accentuată de turnare a cenușii în cap și de “ciripituri” pentru a obține clemență… Oricum, justițiarii au tot timpul din lume, iar hârtie de scris și pixuri se găsesc din abundență…
@ Primarele nostru, domnul profesor de educație fizică și sport G.C.C. ne mai lovește cu o promisiune în presa județeană. După ce s-a referit la mutarea maternității din actualul sediu, subiect pe care, așa cum știe toată lumea, ZdpN l-a tratat în premieră, domnul primar aruncă promisiunea : “Trebuie să vedem ce posibilităţi sunt şi ce cheltuieli implică această relocare, mai ales că în toamnă se va da în folosinţă noul spital”. Ne-am frecat la ochi și am recitit finalul : “… mai ales că în toamnă se va da în folosinţă noul spital”. Dacă tot nu vă este clar sau nu ați fost atenți, repetăm : “… mai ales că în toamnă se va da în folosinţă noul spital”. Hai nu, zău ? În care toamnă ? Dar la câte termene a tot avansat G.C.C., unul în plus nici nu mai contează…
DANIEL BOGHIȚA
Domnilor de la Ziarul de pe net,se pare ca amenintarile pesediste v-au transformat in mielusei !De ce nu publicati parerile celor ce comenteaza aici?Stiu raspunsul…asa ca intrati in…silentio stampa ,pana la schimbarea conducerii actuale ,apoi ,,hai pe ei ,pe ei pe mama lor”!