Ieri seară, postul de poliţie Moara a fost sesizat de o femeie de 49 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă bani și bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, la orele amiezei, victima a fost plecată la o înmormântare, timp în care, cu ajutorul cheii de acces lăsată într-un ghiveci cu flori, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras suma de 200 euro, o tabletă şi un joc video, prejudiciul total fiind de circa 1.600 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net