Nici o ședință fără un dezacord steril între primarul PSD CĂTĂLIN COMAN și consilierul local PNL MIHAI VITCU – acesta pare a fi, mai nou, laitmotivul ședințelor legislativului fălticenean.
După ce s-au contrat pe tema bugetului ( CITEȘTE https://www.ziaruldepenet.ro/2015/02/16/lovituri-verbale-cl-falticeni-intre-primarul-coman-si-consilierul-vitcu/ ), în ședința din această săptămână motivul discordiei a fost modificarea organigramei spitalului municipal.
VITCU s-a arătat intrigat, spunând că unitatea medicală abuzează de această practică, iar răspunsurile lui COMAN nu au părut că l-ar lămuri.
ZdpN prezintă dialogul, cu precizarea că nici un alt consilier local nu a mai luat cuvântul la acest punct, iar proiectul a trecut la vot.
COMAN : “Spitalul municipal solicită aprobarea organigramei și a statului de funcții având în vedere anumite modificările legislative de ultimă oră, care conferă un plus salarial pentru cei ce lucrează în domeniul sanitar, în plus de asta pentru eficientizarea activității spitalului municipal”.
VITCU : “Eu sper ca această organigramă să țină măcar 6 luni de zile, pentru că aproape că nu există ședință de consiliu să nu avem de-a face cu ceva modificări la nivelul spitalului municipal Fălticeni.
Ba promovăm un brancardier la nivel de soră medicală sau nu știu ce și așa mai departe…
Până la urmă, nu știu, o să rămână medicii să poarte năsălia aia dintr-un loc în altul”
COMAN : “Facem o modificare la organigramă ori de câte ori este cazul pentru eficientizarea activității, sunt anumite concursuri de promovare.
Vă dezamăgesc, dar dacă o să avem modificări din nou, e dreptul celui care a promovat concursul de a câștiga un post superior”.
VITCU : “Eu sper să rămână, totuși, vreo 6 luni măcar…”
COMAN : “Păi, vă dezamăgesc, s-ar putea să nu !”
VITCU : “Deci anticipați că s-ar putea modifica chiar de săptămâna viitoare ?”
COMAN : “Da, pentru că există foarte multe concursuri de promovare și trebuie stabilite anumite coordonate…”
VITCU : “M-ați liniștit, dle. primar…”
COMAN : “Erați neliniștit ?”
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net