Minerii de la exploatarea de uraniu Crucea au refuzat, în această dimineață, să intre în subteran, nemulțumiți că revendicările lor, formulate la finalul lunii ianuarie, nu au fost rezolvate.
Ei poartă discuții cu directorul Companiei Naţionale a Uraniului, IOAN MORARU.
Protestatarii spun că protocolul încheiat cu ministrul Economiei ANDREI GEREA nu a fost respectat și avansează ideea blocării în subteran.
Minerii cer respectarea contractului colectiv de muncă, cu creşterea salariului în funcţie de inflaţie şi de creşterea salariului minim pe economie, respectarea grilei de salarizare pentru munca în subteran și creşterea alocaţiei de hrană.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net