
FOTO: Ziarul de pe Net (©)
Astăzi, la ședința festivă cu prilejul împlinirii a 25 de ani de existență, rectorul Universității Ștefan cel Mare VALENTIN POPA a atras atenția asupra dorinței unor instituții particulare de a reduce numărul studenților bugetați la universitățile de stat ( licență, masterat și doctorat ).
În fața unui auditoriu destul de redus, din rândul căruia au lipsit autoritățile locale și județene, el a spus că “păstrarea cifrelor de școlarizare la sistemul bugetat este extrem de importantă pentru învățământ și societate.
Cohorta de absolvenți de liceu care obțin diploma de bacalaureat este într-o ușoară, dar continuă reducere.
Păstrarea cifrei de școlarizare este extrem de importantă pentru învățământul superior românesc, dar și pentru întreaga societate.
Dorința unor, în special a universităților private, este de a reduce numărul studenților bugetați.
Această reducere ar trimite practic într-o zonă a regimului cu taxă un grup foarte mare de absolvenți care este incert că vor alege neapărat universitățile care fac calitate”.
El a adăugat că distribuirea locurilor către USV “s-a făcut în cei 25 de ani după un caracter istoric, ajustările au fost poate semnificative pentru noi, dar la nivel național nesemnificative.
Locurile bugetate primite la licență au crescut, în ultimii 3 ani, de la 938 la 1.050, dar considerăm că este încă insuficient.
Universitățile mari, care primesc multe locuri, abia și le ocupă, la noi avem 8.500 de studenți, din care 4.500 bugetați.
Este o disproporție vizibilă, trebuie să luptăm împreună pentru a o reduce”.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
Termene si conditii
- Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
- ZiaruldepeNet.ro şi administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online, nu raspund din punct de vedere juridic pentru conţinutul comentariilor vizitatorilor.
- Responsabilitatea pentru comentariile postate revine în totalitate utilizatorului care beneficiază de serviciul de a putea posta un comentariu.
- Comentariile cu jigniri sau conţinut vulgar va fi şters iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
Ţării, cît mai mult cărbune! Eu aşa văd dorinţa rectorului Popa de a se păstra ‘cifra de şcolarizare’, adică de a se păstra numărul de ‘cadre didactice’, adică de a se păstra numărul analfabeţilor ştiinţific, adică de a se păstra numărul şomerilor licenţiaţi. Cîţi studenţi a avut USV în cei 25 de ani, domnule rector Valentin Popa, şi cîţi şi-au găsit un loc de muncă în specialitatea studiilor absolvite?