de Cristina BĂRĂSCU
Murmură cerul fulgi mari şi grei,
Ca sufletul său toropit de putere.
Un cântec trist îngânăm între noi
Şi ne-ndemnăm putere!
E limpede şi nu e, cum am putea vreodată a ne-nţelege viaţa?
Cum am putea la calcul a greşi când se termină aţa?
O, aşa ar fi uşor, ca firul de nisip – un aur fin,
Ar fi aşa uşor, o, suflete străin!
Tu taci, stai drept şi asculţi acum doar ruga,
Nimic din toate care sunt aici nu-ţi vor mai folosi de-acuma!
Un singur lucru îţi va ramâne alături totdeauna,
Lumina … doar lumina!
Şi nu, nu-ncape ochii să îi mai uzi degeaba,
Şi nici nu se mai poate timpul să-ncerci să îl mai prinzi.
Rămai o clipă suspendat de veacuri,
Pentru ca-n veacuri să încerci să te cuprinzi!
Fălticeni, 20 martie 2015
Naşului Mircea Emil Lupu, un suflet sensibil, care a plecat fulgerător de lângă noi.
Dumnezeu să te odihnească!
Cristina Barascu scrie frumos, din iubire, imi plac poeziile D-nei ElenaMaria Alexe, sensibila, traieste fiecare vers.