Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni, a fost gazda expoziţiei generice „Oameni, locuri, obiceiuri”, ediţia a XIX-a ce face parte din suita de programe culturale patronate de Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Bucovinene din cadrul Consiliului Judeţean Suceava. În colaborare cu Parohia „Sf. Nicolae” din Şoldăneşti, vineri, 3 aprilie 2015, ora 11:00, a fost vernisată expoziţia de icoane – putem s-o numim aşa – ocazionată de restaurarea catapetesmei de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Şoldăneşti. Motivul pentru care acest muzeu a fost ales ca şi găzduitor se datorează faptului că apa este considerată originea vieţii pe Pământ aşa cum o dovedeşte Geneza biblică dar şi Ştiinţa, fiind locul in care cele două viziuni se întâlnesc în deplină armonie, a precizat părintele Constantin Amariei. Un alt motiv, ceva mai pragmatic, a fost oferirea spaţiului expoziţional ca şi spaţiu de depozitare temporară a catapetesmei pe întreaga durată a restaurării.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa diferitelor personalităţi culturale din urbea noastră, fiind într-o concurenţă declarată cu evenimentele prilejuite de „Ziua Jandarmeriei”. În alocuţiunea de deschidere a directorului muzeului, d-na Maria Crăciun, au fost aduse în atenţia publicului chestiunile organizatorice şi motivaţiile ce au purces la realizarea acestui eveniment. „Patimile Domnului” fiind tema predominantă din iconografia catapetesmei, iar evenimentele pascale ce se apropie, au concurat pe deplin la această decizie. De altfel, tema evanghelică a fost dezbătută şi explicat mai pe larg de Părintele Protopop Constantin Patrolea.
Părintele Amariei, a adus publicului precizări de natură istorică, evocând vechimea edificiului din Şoldăneşti şi a principalelor dovezi ce concură la demonstrarea unei vechimi de peste 200 de ani a acestui sfânt lăcaş de cult. Este demonstrată originea boierească a ctitoriei, iar frumuseţea iconografică a catapetesmei este edificatoare. Realizată în stil baroc, lucrarea radiază de noblete şi bun gust, iar efortul enoriaşilor din Şoldăneşti este cu prisosinţă răsplătit. Părintele Amariei a dorit să precizeze că este pe deplin emoţionat de osârdia cu care cetăţenii oraşului, mai ales cei din parohia sa, susţin financiar această lucrare de restaurare, aducând alese mulţumiri tuturor contribuabililor, printre ei fiind nu numai persoane fizice, ci şi juridice, Primăria Fălticeni aducându-şi un aport deosebit.
Efortul şi implicarea preotului paroh de la Şoldăneşti a fost evidenţiată şi de expertul restaurator, d-na dr. Alexandrina Cuţui, cea care s-a ocupat în mod nemijlocit de restaurarea picturii, redându-i strălucirea de altă dată.
În încheiere, grupul vocal al parohiei din Şoldăneşti a încântat publicul cu o suită de cântece religioase.
Iar eu, vă invit cu toată dragostea să vedeţi strălucirea vremurilor de altă dată transpuse magistral într-o iconografie moldovenească autentică. Merită!
Gabriel Todică