Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată, ieri, că pe Calea Transilvaniei s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto a abandonat autoturismul.
Polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 42 de ani din localitate care conducea autoturismul, a părăsit sensul de mers și a pătruns pe trotuar, unde a rupt branșamentul de alimentare cu gaz a unui imobil și apoi a fugit de la locul faptei.
Pe timpul cercetărilor, la sediul poliției s-a prezentat șoferul care a declarat că a condus autoturismul în momentul producerii evenimentului rutier și că a plecat deoarece au rezultat doar pagube materiale, iar în autoturism se mai afla o persoană care nu a suferit leziuni.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA