În cadrul ședinței operative desfășurată astăzi, la Prefectură, cu structurile Ministerului de Interne s-a discutat problema incendiilor de vegetație uscată a căror număr a crescut îngrijorător.
Potrivit unui comunicat, s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de incendii lavegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale ca urmare a utilizării necorespunzătoare a focului deschis.
În perioada 10 – 13 aprilie Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 31 de incendii de vegetaţie uscată în județ.
“Tragem un semnal de alarmă primarilor care trebuie să ia măsuri pentru stoparea acestui fenomen.
Un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.
ISU, Comisariatul Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Jandarmi și Inspectoratul de Poliție vor lua măsuri pentru sancționarea celor care nu respectă normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis pentru igienizarea terenurilor” a precizat prefectul CONSTANTIN HARASIM.