Astăzi, într-o zi de weekend, o bună parte dintre consilierii locali suceveni nu s-a obosit să participe la ședința de îndată care avea pe ordinea de zi desemnarea temporară a operatorului care va asigura salubrizarea menajeră până la desemnarea unui câștigător prin licitație.
Doar 11 dintre cei 23 de aleși locali au fost prezenți, așa încât nu s-au putut întruni minimul de 16 consilieri, pentru adoptarea unei hotărâri de patrimoniu.
Liderul consilierilor PNL, LUCIAN HARȘOVSCHI, a încercat să găsească scuze pentru motivarea absențelor, cum ar fi anunțarea prea rapidă a ședinței și absența din localitate a consilierilor.
În urma evaluării ofertelor, comisia municipală a desemnat câștigătoare asocierea Diasil-Florconstruct, fapt ce a determinat actualul operator Rosal să înainteze contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
Primarul ION LUNGU a precizat că nu s-a primit niciun răspuns oficial din partea CNSC, dar a avut și remarci usturătoare la adresa chiulangiilor: “Consilierii locali trebuie să-și asume responsabilitatea, oare le e frică? Doar pentru asta au fost aleși, altfel pot să-și dea demisia”.
În aceste condiții, municipiul Suceava are momentan doi prestatori de salubrizare menajeră, ambii fără contract.
Dezbaterea pe aceasta temă va fi reluată într-o nouă ședință de Consiliu Local, luni, 20 aprile a.c.
Până atunci, Diasil-Florconstruct au amplasat tomberoane de gunoi în apropierea celor ale Rosal, acționând și cu mașini de colectare a deșeurilor menajere.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net