La solicitarea Federaţiei Patronale a IMM-urilor, astăzi, la sediul Prefecturii a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social.
Pe ordinea de zi a fost inclusă consultarea partenerilor sociali cu privire la controalele efectuate de Direcţia Regională Antifraudă la agenţii economici din judeţ, problemele întâmpinate şi impactul acestora asupra activităţii lor economice.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Federeţiei Patronale a IMM-urilor, ai Organizaţiilor Sindicale, precum şi reprezentanţi ai serviciilor publice cu atribuţii de control – Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, Garda de Mediu și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Potrivit unui comunicat, au fost prezentate punctele de vedere ale agenţilor economici cu privire la controalele fiscale efectuate, precum şi urmările acestora asupra desfăşurării activităţii economice.
În cadrul discuţiilor au fost solicitate reprezentantului Direcţia Regională Antifraudă Suceava lămuriri cu privire la modul de efectuare a acestor controale si de aplicare a prevederilor legislaţiei în domeniu, unele fiind apreciate de agenţii economici ca un abuz şi o încălcare a principiilor constituţionale de drept.
Dan PASCARU
redactor de stiri
Ziarul de pe Net