Ieri, Poliţia oraşului Salcea a fost sesizată de o femeie despre faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Adâncata, fostul concubin al fiicei sale, de 20 de ani, a pătruns fără drept în curtea şi ulterior în imobilul în care tânăra locuieşte și prin exercitarea de ameninţări şi acte de violenţă a determinat-o pe aceasta ca împreună cu cei doi copii minori, în vârste de 10 luni, respectiv 2,6 ani, să-l însoţească la domiciliul său.
Polițiștii au stabilit că tânărul de 24 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea şi locuinţa reclamantei, unde prin exercitarea de violenţe fizice şi ameninţarea cu un cuţit, a determinat-o pe aceasta ca împreună cu cei doi minori să-l urmeze la domiciliul său, locație unde au fost identificați de polițiști.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe și lipsire de libertate, agresorul fiind reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
SORIN NICA
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net