Ieri seară, un echipaj mixt din cadrul Biroului Rutier Suceava şi Poliţia Locală Suceava, în timp ce executa serviciul de control şi supraveghere a traficului rutier pe strada Traian Vuia, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înregistrat cu aparatul radar cu viteză peste limita legală, însă conducătoarea auto nu s-a conformat, a mărit viteza, continuându-şi deplasarea spre strada Calea Unirii, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanţă de aproximativ 1 km și oprirea acestuia.
La solicitarea documentelor personale şi ale autovehiculului, conducătoarea auto a refuzat să se legitimeze, deși pe bancheta din spate a autoturismului se afla o poşetă și fratele ei de 16 ani.
Ulterior, în prezența unui martor asistent, s-a procedat la ridicarea poșetei în vederea efectuării controlului, moment în care, conducătoarea auto a devenit agresivă și deși a fost somată, aceasta a continuat să se manifeste agresiv şi să aibă un limbaj necorespunzător, fapt pentru care a fost încătuşată.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit identitatea conducătoarei auto, acesta fiind o tânără de 20 de ani, din comuna Grăniceşti, care a fost condusă la sediul poliției și testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Efectuându-se verificări în bazele de date, poliţiștii au stabilit faptul că tânăra figurează cu permisul de conducere reţinut, fără drept de circulaţie pentru comiterea la data de 1 august 2014 a infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA