Consilierii locali fălticenenei vor dezbate, astăzi de la ora 16, proiectul de hotărâre referitor la acordul de colaborare cu societatea YZY Trend Suceava ( administrator IONUȚ ROATĂ ) pentru organizarea spectacolelor de Zilelor municipiului, în 18, 19 și 20 iulie, în piața Nada Florilor.
Partenerul municipalității s-a angajat, după cum spune primarul CĂTĂLIN COMAN, să-i aducă „pe solista ALESSIA, trupa Holograf și alți artiști stabiliți de comun acord”.
Finalul evenimentului, pe 20 iulie, ar trebui să beneficieze de un foc de artificii asigurat tot de YZY Trend.
În acest acord sunt prezentate obligațiile părților, fără nici o referire de ordin financiar din partea administrației locale.
Tot în ședința din această după-amiază, CL Fălticeni va analiza alocarea a 30.000 lei pentru organizarea unor activități culturale, artistice, religioase și comemorative : spectacol cu formații artistice de la școli și grădinițe ( 1 mai ), sesiuni și seminarii proclamarea independenței de stat, victoria în cel de-al doilea răzvoi mondial și ziua Europei ( 9 mai ), depunere coroane flori Înălțarea Domnului ( 21 mai ) și activități pentru copii ( 1 iunie ).
Potrivit inițiatorului CĂTĂLIN COMAN, din suma de 30.000 lei, 8.000 de lei sunt alocați pentru „mediatizarea evenimentelor”.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
Test.
…si vasile seicaru a mai fost…adica…NU
Ar fi fain să vină holograf, dar nu prea cred…