Consilierii locali fălticeneni vor dezbate joi, de la ora 16, aprobarea documentației actualizate a proiectului cu fonduri europene Centru național de informare și promovare turistică.
În fapt, urmează să fie aprobate studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al obiectivului, precum și valoarea totală a proiectului, de 543.350 lei ( din care 93.506 contribuția municipalității ).
Pe 23 aprilie, Autoritatea de Management a cerut Autorității Naționale pentru Turism ca administrația fălticeneană să asigure banii necesari pentru serverele de web și domeniu și pentru tablete.
În expunerea de motive, primarul CĂTĂLIN COMAN menționează că existența centrului va facilita promovarea potențialului turistic : “Proiectul propune modificarea percepției publicului asupra orașului prin facilitarea accesului la informații, având drept obiectiv general creșterea gradului de informare a turiștilor ce vizitează municipiul Fălticeni și a tour-operatorilor cu aproximativ 20 % în primul an de la finalizarea centrului”.
În schimb, raportul de specialitate întocmit de șef Serviciu Financiar Contabilitate, ec. LAURA FLOREA, precizează că “obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de informare al turiștilor ce vizitează orașul Fălticeni și a tour-operatorilor cu aproximativ 20 % în primii 2 ani de la finalizarea proiectului”.
Centrul național de informare și promovare turistică va avea o suprafață de 60 metri pătrați și va fi deservit de 2 angajați.
Dan PASCARU
CE SĂ VIZITEZI IN fALTICENI,???rUINELE FOSTELOR FABRICI ȘI ȘOMAJUL ÎN FLOARE DIN FĂLTICENI???RUȘINOS!!!!