101 suceveni s-au îmbolnăvit, în primele 4 luni ale anului, de infecții nosocomiale ( căpătate în spitale ), comparativ cu 167 cazuri în anul 2014.
Afecțiunile nosocomiale au afectat 0,3 % din totalul pacienților externați, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, CĂTĂLINA ZORESCU adjunctul Direcției de Sănătate Publică.
“40 % din cele 101 infecții au fost declanșate de microbul Clostridium difficile, este o infecție care apare în special la persoanele în vârstă care primesc tratamente cu antibiotice foarte puternice.
Nu se datorează decât în mică măsură îngrijirilor din spital, această infecție fiind provocată de microbul care face parte din flora normală a intestinului, floră care este puternic perturbată dacă pacientul ia antibiotice puternice”.
Întrebată care sunt spitalele cu cele mai multe cazuri raportate de infecții nosocomiale, ZORESCU a răspuns ziariștilor : “Majoritatea la Spitalul Județean, apoi la spitalul Rădăuți, la spitalul Fălticeni, dar vă rog frumos, nu dați o conotație negativă, pe urmă îi descurajăm ( pe medici – n.r. ) și chiar nu ne mai declară nimic !
Ori interesul nostru este să fie declarate aceste infecții, pentru a se putea lua măsuri din timp.
Degeaba ascundem situațiile grave sub preș, că abia atunci este pericol !”.
DAN PASCARU
Ziarul de pe Net