Ieri, poliţiştii Secției 13 poliție Bălcăuți au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism este intrat în șanț, pe raza comunei Grămești, sat Bălinești.
La fața locului a fost identificat în afara părții carosabile un autoturism, ocazie cu care au fost identificați și o femeie de 35 ani, din municipiul Rădăuţi şi alţi doi bărbaţi, care se aflau în autoturism în momentul producerii incidentului.
Din verificări s-a stabilit că femeia de 35 de ani a pierdut controlul autoturismului și a ieșit în afara părții carosabile, intrând într-un podeț și în doi copaci aflați în partea dreaptă a părții carosabile.
Observându-se că şoferiţa este incoerentă în vorbire, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat o alcoolemie de 0,63 mg/l în aerul expirat.
De asemenea, s-a procedat la verificarea în baza de date privind deținătorii de permise de conducere și s-a constatat că femeia figurează în evidențe cu permis de conducere anulat.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
SORIN NICA