Poliţia Siret a fost sesizată de o femeie de 59 de ani, din comuna Șerbăuți, despre faptul că persoane necunoscute i-au distrus geamurile de la o fereastră, aruncând cu pietre.
Polițiștii deplasați la fața locului au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, dar numai după câteva ore au fost solicitați din nou pe motiv că autorii au intrat în casă și au amenințat-o pe ea și pe soțul ei, iar pe fiul lor l-au lovit, după care au plecat.
Doi localnici, de 32 de ani și 18 ani, însoțiți de o a treia persoană încă necunoscută, au pătruns în curtea locuinței, au spart geamurile și au intrat în imobil, unde i-au amenințat și l-au lovit cu pumnul pe fiul victimei, un bărbat de 30 de ani, motivul invocat fiind acela că ar fi fost martor într-un dosar penal.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și violare de domiciliu, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA