Comandamentul de investiții de astăzi a adus noi divergențe între primarul de Suceava ION LUNGU și șeful de șantier al companiei Pfeiffer, CRISTI MUNTEANU, pe tema întârzierilor în derularea modernizărilor la rețelele de apă și canalizare.
LUNGU a dat exemplul străzii Mărășești care “nu e clintită nici cu un milimetru față de săptămâna trecută”, la fel prezentându-se situația și pe Stațiunii, Victoriei și Măgurei.
“Graficele sunt identice cu cele de săptămâna trecută, ce-ați făcut ?
Vorbim vorbe…
Trebuia să se modifice procentele, dar nu s-a modificat nimic, nu e nici un progres, să vedem băbește…
Aveți, într-adevăr, un progres, în loc de 30.05 lucrarea se termină la 30.06.
Ne aburim, despre asta este vorba !” a răbufnit LUNGU.
În fața avalanșei verbale a primarului, MUNTEANU a fost nevoit să dea replica : “Pe unele străzi nu mai am conducte de montat, fac cuplări, astea-s lucrări care nu se văd…
Mergeți și vedeți ce-am făcut !
Am montat cămine de apometru, lucrez la căminele de vane.
Dacă dvs. vorbiți, vă spun și eu problemele mele !
Un cămin de vane nu pot să-l raportez decât la 3 săptămâni, când este gata”.
DAN PASCARU