La întâlnirea de luna trecută cu LIVIU POP – ministrul pentru Dialog Social, inspectorul școlar adjunct CRISTINA TEODOROVICI a anunțat că instituția nu mai are alocate fonduri pentru continuarea investițiilor la clădirea Casei Corpului Didactic.
Ea a spus că, practic, au fost sistate și celelalte investiții la unitățile de învățământ, constructorii trebuind să încaseze sume importante pentru lucrările efectuate și neachitate.
„Avem o clădire construită la care ne uităm cu drag de pe şosea și atât.
Nu avem ce face, suntem blocaţi pe linie de investiţii” spunea atunci TEODOROVICI.
În așteptarea unor vremuri financiare mai bune, mastodontul de beton situat în apropierea segmentului funcțional din șoseaua de centură a municipiului reședință a intrat în conservare.
Până acum, Casa Corpului Didactic a beneficiat de la Ministerul Educației de 1,7 milioane lei, dar ar mai fi nevoie de 7 milioane pentru finalizare.
După cum arată proiectul, clădirea cu demisol, parter şi două etaje va avea 10 camere de cazare ( pentru cadrele didactice din afara zonei care vin la cursuri de formare ), o spălătorie pentru lenjerie, sală de conferinţe cu 400 de locuri, centru de multiplicare, sală de lectură şi o parcare cu 200 de locuri.
DAN PASCARU
SĂ NU SE ALOCE NICIUN BAN!O MARE PROSTIE!!O SPĂLARE DE BANI PUBLICI!CINE ARE NEVOIE DE AȘA C.C.D ,CU CE SĂ AJUNGI ACOLO,ȘI CE SĂ FACI ACOLO???
Și oare, nu s-ar fi putut evita niște cheltuieli inutile prin construcția acestui mastodont din beton, repartizînd clădirile acelui “Incubator de Afaceri” din apropierea Aeroportului Salcea, care zace nefolosit? Probabil că pentru cîrpacii ăștia de politicieni nu mai contează dacă investițiile au și utilitate publică imediată. Lor să le iasă ciubucul la încheierea contractelor, iar după aia…”praful și pulberea “!