“Tinerii chemaţi la recrutare, recruţii şi militarii rezervişti sunt obligaţi să primească ordinele de chemare emise de centrele militare şi să se prezinte la locul, data şi ora prevăzute în acestea, să anunţe, în scris, centrul militar în termen de 5 zile, respectiv 2 zile, la declararea mobilizarii si a starii de razboi sau la instituirea starii de asediu, despre pierderea ori deteriorarea documentelor personale de evidenţă militară sau a ordinului de chemare la mobilizare.
Rezerviștii voluntari și rezerviștii din planurile de mobilizare sunt obligați să participe la antrenamentele și exercitiile de mobilizare la solicitarea instituțiilor cu atribuții in domeniul apărării și securității naționale” a declarat astăzi comandantul Centrului Militar Județean, colonel MUGUREL ANTON, la ședința Colegiului Prefectural.
El a detaliat Legea 446 / 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, potrivit căreia cetățenii încorporabili şi rezerviştii care îşi schimbă domiciliul au obligaţia să se prezinte, în termen de o lună, pentru luarea în evidenţă la centrele militare pe raza carora şi-au stabilit noul domiciliu.
Soldaţii şi gradaţii în rezervă se ţin în evidenţă de CMJ până la împlinirea vârstei de 55 de ani, iar cadrele militare în rezervă până la împlinirea vârstei de 63 de ani.
Evidenţa militară a recruţilor se ţine după domiciliul sau reşedinţa acestora, iar a militarilor rezervişti, numai după domiciliu.
Obligaţii privind evidenţa militară mai au şi instanţele judecătoreşti şi parchetele organizate pe lângă acestea, penitenciarele, angajatorii, direcţiile sanitare și inspectoratele scolare.
Evidenţa militară a cetăţenilor români care se găsesc în străinătate pe o durată mai mare de 45 de zile se ţine de centrele militare pe raza cărora domiciliază.
Centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an.
DAN PASCARU