Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava doctorului inginer OVIDIU MUSTAȚĂ a stârnit discuții în ședința de ieri a Consiliului Local.
După ce inițiatorul proiectului, primarul ION LUNGU, a spus că „dl. MUSTAȚĂ este o somitate în domeniul energiei electrice, un om care ne-a reprezentat cu cinste pe plan național și internațional”, consilierul ADRIAN ARĂMESCU (foto sus) și-a exprimat serioase îndoieli : “Acest om a făcut multe lucruri bune, dar să vedem și atitudinea pe care a avut-o când s-a privatizat RENEL, când s-a condamnat acest popor la sărăcie.
Am aici cîteva facturi pe care nu le înțeleg, nimeni nu-mi poate explica, mă curentează aceste facturi…
Vreau să amânăm acest proiect, să-l invităm pe domnul MUSTAȚĂ în Consiliul Local și să ne informeze cum s-a ajuns în această situație, de ce s-a privatizat EON –ul” (MUSTAȚĂ a fost director IRE Suceava, apoi vicepreședinte RENEL București, acum este director general CAN-RO-ENERG București – n.r.)
LUNGU a replicat:“Domnul consilier, să nu divagăm, nu are nimic una cu alta !”
La vot, proiectul a trecut, chiar dacă 8 consilieri PSD și independeți părăsiseră sala mai înainte.
Au fost 9 voturi pentru și 3 abțineri, fiind nevoie doar de majoritatea celor prezenți.
Tot în ședința de ieri, legislativul sucevean a aprobat, fără nici un fel de discuții, acordarea unui alt titlu de Cetățean de Onoare profesorului de matematică și fizică ROMULUS SFICHI.
DAN PASCARU