Ieri, în Parcul Naţional Călimani – zona Gura Haitii a fost desfăşurată o acţiune preventivă pe linia respectării regimului ariilor protejate şi a legislaţiei privind protecţia fondului cinegetic, la care au participat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi şi Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare.
Activitatea a avut ca scop şi asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a maratonului Via Maria Theresia organizat în zona Vatra Dornei – Piatra Fântânele pe 8 august.
În cadrul acţiunii s-au constatat nereguli la stânele din zona Călimani – Izvor, privind numărul mare de câini de pază şi nesupravegherea acestora, existând riscul de a fi pusă în pericol siguranţa turiştilor care se deplasează pe traseele montane.
Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.250 lei.
SORIN NICA