Astăzi, în ședința ordinară a deliberativului fălticenean s-a discutat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cătălin COMAN privind mutarea maternității din strada Sucevei în clădirea Colegiului “Vasile Lovinescu” de pe strada Ion Creangă.
Consilierii opoziției s-au opus și de această dată alocării fondurilor necesare transformării spațiului școlar într-unul medical, deoarece costurile sunt mult prea mari și ar fi oportună mutarea direct în noua clădire a Spitalului municipal, iar maternitatea să-și desfășoare activitatea până atunci în actuala locație
La ședință au participat medici și cadre sanitare din cadrul Maternității, care le-au cerut consilierilor liberali să le explice gestul de a nu vota transferul unității medicale.
Vom reveni cu un material amplu pe tema discuțiilor din Consiliul Local Fălticeni.
Mihai SPÎNU
o sa mergem la domnu aldea sau domnu vitcu are casa mai mare sa nasca sotiile
NISTE HANDICAPATI CARE DORESC RAUIL ORASULUI CE AU FACUT ASTEA POENTRU FALTICENI NIMIC