În perioada iulie – decembrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava desfăşoară campania de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului Siguranţa depinde şi de tine.
Având în vedere potenţialul turistic al judeţului, este derulat şi un modul special la campaniei axat pe informarea turiştilor în vederea creşterii gradului de siguranţă a acestora, sub sloganul Turism în siguranţă.
Poliţiştii de prevenire şi cei de la nivelul subunităţilor de poliţie au desfăşurat în perioada 31 august – 6 septembrie, 20 de activităţi de informare şi acţiuni operative în teren pentru respectarea legislaţiei în domeniul hotelier şi creşterea gradului de siguranţă a turiştilor.
Activităţile au avut ca grup ţintă turiştii care s-au aflat pe teritoriul judeţului, dar şi operatorii de turism şi unităţile hoteliere locale.
Acţiunile au vizat informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale ( tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni ).
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au intensificat activităţile şi responsabilizare a turiştilor, distribuind materiale informative preventive în zone turistice de pe raza judeţului Suceava.
Turiştii, dar şi sucevenii prezenţi la activităţi au primit din partea poliţiştilor afişe şi pliante cu recomandări preventive pe linia prevenirii tâlhăriilor şi a furturilor din auto şi genţi şi buzunare.
Au fost distribuite peste 500 de materiale preventive, comercianţii aflaţi în zonele frecventate de turişti fiind, de asemenea instruiţi cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul actelor de comerţ.
SORIN NICA