Duminică 13 septembrie se vor desfășura acțiuni prilejuite de Ziua Pompierilor din România.
ZdpN prezintă programul manifestărilor.
Orele 9 – 12 – sediul ISU Suceava
Ziua Porţilor Deschise: prezentarea tehnicii şi accesoriilor de intervenţie, precum şi a unor segmente de probe din concursurile profesionale ale pompierilor militari
12 – 13 – sediul
Slujbă religioasă în memoria eroilor pompieri.
Depunere de coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor pompieri din judeţ şi la monumentul Pompierul din faţa sediului inspectoratului.
Acordarea de diplome şi plachete.
Recompensarea lotului I.S.U. Suceava care s-a clasat anul acesta pe locul 4 în clasamentul general naţional în cadrul concursurilor profesionale.
Defilarea Gărzii de Onoare a inspectoratului şi reîntâlnirea cu cadrele militare în rezervă sau retragere
11 – 16 – Parcarea Iulius Mall
Expoziţie cu tehnica de intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Suceava, unde vor fi prezente autoplatforma de salvare de la înălţimi, o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B, autospeciala pentru descarcerare grea, autospeciala CBRN ( chimic, biologic, radiologic, nuclear ), autospeciala cu echipajul de scafandri.
Amenajarea unui punct de informare preventivă, cu pliante, stingătoare şi un manechin al pompierilor paramedici SMURD.
Desfăşurarea de activităţi demonstrative şi instructiv-educative pentru vizitatori.
17 – Horodnicu de Sus
Evidenţierea rezultatelor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brodina care este multiplu campion naţional la concursurile profesionale de gen.
Acordarea de diplome şi placehete din partea ISU şi Consiliul Judeţean.
DAN PASCARU