În scopul fluidizării relaţiilor de comunicare cu reprezentanţii companiei EON pe linia situaţiilor de urgenţă, deficitare pe timpul evenimentelor generate de fenomenelor meteorologice periculoase de săptămâna trecută, astăzi s-a desfășurat, la Prefectură, o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanţii EON şi ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă : prefectul CONSTANTIN HARASIM, subprefectul ATANASĂ NISTOR, preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR și șeful ISU – general ION BURLUI.
După mai multe luări de cuvânt au fost depistate aspectele care se cer a fi perfecţionate, din punctul de vedere al autorităților : transmiterea informaţiilor cuprinzând deranjamentele înregistrate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice până la nivel de abonat, o mai bună relaţionare cu reprezentanţii Primăriilor în scopul asigurării suportului intervenţiei operative și crearea mai multor canale de comunicaţii, în linie directă, între EON şi CJSU.
De asemenea, se impun găsirea soluţiilor de realizare a unor fâşii de protecţie reale a liniilor electrice faţă de vegetaţia înaltă din zonă și participarea EON la activitatea de management a situaţiilor de urgenţă, în cadrul CJSU.
DAN PASCARU
I-a chemat la un ceai cald, la o mica discutie, pac pac si gata. Dar masuri ? Adica ma refer si eu la o amenda, acolo, de vazul lumii, de minim 4 cifre sa simta si ei ca au responsabilitate, ca sunt platiti din banii nostri macar sa raspunda la un telefon.
Ce-ar fi daca mi s-ar face si mie o lene asa de mare… de sa nu am chef sa platesc curentul intr-o luna ? Asa ca m-a apucat pe mine. Sau sa nu plateasca un oras, deloc, ca ne-am saturat de nesimtirea lor. Ce face, ne taie curentul la toti ?
pentru ce sa puna amenzi!? Este indreptatit CJ sa puna amenz sau ISUi?!
ia incearca asa sa nu platesti vreo 2-3 luni sa vezi ce vor face cei de la EON… 🙂 asa ca o pura curiozitate.
crezi ca profitul eonului sta in cei 160 kw consumati de tine lunar!?, hai sa fim seriosi!Compara cat platesti tu si cat plateste de exemplu un supermarket.. si vei vedea ca tu iesi in pierdere, ca mai ai ceva si prin frigider:P