Stadionul Areni va intra în modernizări anul viitor, urmând să fie dotat cu nocturnă.
În opinia primarului ION LUNGU, gazonul este unul dintre cele mai bune din țară, dar se impun reparații în special la tribuna a doua, care este închisă publicului.
“Am avut două variante cu nocturna : să montăm una mobilă, cu care nu am fost de acord sau alta fixă, doar că e nevoie de lucrări mai importante la un stâlp.
Vom face o strategie peste iarnă, așteptăm și sponsori la echipă, că Primăria singură nu poate finanța.
Oricum, anul viitor vom monta nocturna” a precizat LUNGU.
În acest an, Consiliul Local Suceava a aprobat alocarea a 800.000 lei pentru echipa de fotbal Rapid, până la sfârșitul anului urmând să mai disponibilizeze 400.000 lei.
DAN PASCARU
Suceava, capitală nocturnă europeană 2021.