*social-democrații au trântit proiectul inițiat de primarul CĂTĂLIN COMAN prin neprezentare, la fel ca în ședința trecută
*aleșii PNL erau convinși că, de fapt, nici colegii din PSD nu au dorit să aprobe planul urbanistic zonal
*de altfel, primarul COMAN a fost mult mai puțin vocal decât în alte ședințe
Divergențele PSD – PNL au părut, la ședința de ieri seară a Consiliului Local Fălticeni, aproape că se contopesc, la proiectul care viza Planul Urbanistic Zonal al magazinului Penny Market.
După o serie de contre verbale determinate de întocmirea necorespunzătoare a procesului verbal al ședinței anterioare, consilierul liberal MATEI PINTILIE a întrebat: “În documentația primită pe e-mail avem un memoriu și această planșă. Aceasta este planșa pe care o aprobăm”, răspunsul sec fiind “Este o greșeală, documentația pe care ați primit-o nu este cea corectă, este primul PUZ”.
GHEORGHE ALDEA a menționat că “noi, în comisia economică, ieri, am dat avizul pentru varianta 1, varianta 2 nu o cunoaștem, nu știm”.
Arhitectul prezent la ședință a punctat că “în prima variantă, noi am luat în calcul ca amplasamentul complexului comercial să fie completat cu o suprafață de teren și cu o clădire care aparține Consiliului Local.
A doua variantă este prin eliminarea terenului care aparține Consiliului Local și a clădirii care a rămas din vechea maternitate.
Avem toate avizele și toate acordurile cerute prin certificat, emise de instituțiile statului”, iar PINTILIE a adăugat că și planșa este greșită, lucru dezmințit de arhitect.
Reacția lui ALDEA (“Am fost duși în eroare sau cineva și-a bătut joc de noi”) a stârnit dezaprobare în sală, o altă remarcă referindu-se apoi la „derapajul estetic exterior al construcției”.
Concluzia i-a aparținut consilierului liberal MATEI PINTILIE: “Sunt convins că și colegii noștri de la PSD nu vor să adoptăm acest PUZ, având în vedere că se putea adopta data trecută, iar la această ședință nu puteți realiza majoritatea.
Dvs. nu vreți să spuneți că nu vreți, dar de fapt sunteți convinși că nu este normal să aprobăm acest PUZ”.
Primarul Cătălin COMAN a replicat sec: “Se va vedea la vot cine vrea și cine nu vrea”.
*HOCUS-POCUS cu aleși locali: în două minute PSD a obținut majoritatea necesară pentru restul proiectelor
La ședință au fost prezenți 15 consilieri locali (din 19), proiectul având nevoie pentru a trece de 10 voturi.
Au votat pentru 9 consilieri (8 PSD + 1 independent), iar 6 liberali împotrivă.
Interesant este că, la scurt timp după aflarea rezultatului, au apărut la masă și consilierii PSD IOAN MIHAI și GABRIEL MATEI, care au votat apoi, cu dezinvoltură, proiectele rămase pe ordinea de zi. Dacă cei doi consilieri și-ar fi făcut apariția cu câteva minute mai devreme, PSD ar fi putut să îndeplinească și chiar să depășească numărul de 10 voturi necesar trecerii proiectului.
La ședința de luna trecută când s-a discutat prima variantă a PUZ-ului Penny Market, au lipsit pe rând consilierii Ion MIHAI și Constantin BULAICON(totodată și viceprimar, cu drept de vot) tocmai la momentul când ar fi trebuit să se voteze trecerea proiectului inițiat de primarul PSD Cătălin COMAN.
Demn de menționat este faptul că reprezentanții PSD ar fi putut să aprobe Planul Urbanistic Zonal fără voturile liberalilor în ambele ședințe, dat fiind că era nevoie de 10 voturi pentru, iar edilul COMAN are la dispoziție 12 consilieri (11 PSD+1 independent): la ambele ședințe puterea a reușit să adune doar 9 voturi, mai puțin cu un singur vot !?
Ori, cunoscând disciplina de partid din cadrul PSD, faptul că aleșii social-democrați pleacă în timpul ședinței sau apar la câteva minute după ce a fost trântit proiectul demonstrează că nici ei nu își doresc ca planurile Fundației Caritatea să avanseze, cel puțin pentru o perioadă. Unul dintre motive îl reprezintă, probabil, faptul că lucrările de la imobilul de pe strada Ion Creangă nici măcar nu au început și ar fi practic imposibil să se finalizeze până la finele anului 2015, termenul până la care trebuie să elibereze imobilul Maternității din strada Sucevei.
Orice lună de amânare oferă administrației un răgaz suplimentar pentru a putea pregăti mutarea maternității. Un alt motiv îl poate reprezenta faptul că primarul COMAN și PSD ar putea pierde capital electoral, mai ales că opoziția și-a făcut o lozincă din Penny Market: NU VREM SUPERMARKET PE STRADA SUCEVEI!
Cert este că majoritatea consilierilor PSD au rămas surprinși că proiectul inițiat de Cătălin COMAN a picat, semn că nu știau de planul acestuia. Surprinși au rămas și reprezentanții Fundației Caritatea, care au plecat bombănind de la ședință, sesizând noncombatul edilului fălticenean și participarea directă la respingerea proiectului pentru a doua oară consecutiv.
DAN PASCARU
MIHAI SPÎNU