*primarul Ion LUNGU– lingușitor cu FLUTUR, NECHIFOR – marginalizat
*politicienii s-au înghesuit la slujba de sfințire și mai puțin în sala de spectacole
Inaugurarea de astăzi a cinematrografului Modern de la Centrul Cultural Bucovina Suceava a adus alături consilieri locali și parlamentari, majoritatea PNL.
De altfel, primarul ION LUNGU, gazda întâlnirii, a acordat o atenție deosebită foștilor colegi, în detrimentul reprezentanților PSD.
În holul clădirii s-a derulat obișnuita sfințire ( a treia a unui obiectiv important în această lună, după catedrală și aeroport ), după care LUNGU a făcut un istoric al clădirii, precizând că proiectul a debutat în 2007, când Guvernul a transferat municipalității obiectivul.
Au urmat mulțumiri repetate ale lui LUNGU adresate politicienilor liberali : “Trebuie să dăm cezarului ce e al cezarului, împreună cu dl. președinte GHEORGHE FLUTUR, în 2008, am convenit să modernizăm acest cinematograf.
Vreau să mulțumesc consilierilor locali care au aprobat proiectul, vreau să mulțumesc dlui. FLUTUR, la inițiativa dumnealui parlamentarii PDL la vremea respectivă au făcut amendamente și am obținut de la Guvern 3 milioane lei.
Vreau să mulțumesc parlamentarilor BALAN, ARDELEANU, FLUTUR, ONOFREI, PARDĂU, GOSPODARU, sper că i-am spus pe toți…”
A urmat la cuvânt prefectul CONSTANTIN HARASIM, care a menționat că “mi-aș dori să ne bucurăm de acest Centru Cultural, să fie în interesul tuturor.
Aș dori ca Suceava să devină un centru important al Bucovinei, un municipiu cu deosebite lucruri arhitecturale, istorice, dar și moderne”.
Senatorul GHEORGHE FLUTUR a avut un discurs presărat cu critici voalate la adresa actualei conduceri a județului, timp în care CĂTĂLIN NECHIFOR a stat separat de invitați, în celălalt capăt al holului.
“Vă doresc din tot sufletul să demarați proiecte și să aveți satisfacția că ele se inaugurează.
Este unul din copiii mei și a lui ION LUNGU acest proiect.
Faceți proiecte, ca să avem ce inaugura !” a spus FLUTUR.
Imediat după FLUTUR, LUNGU a dat cuvântul președintelui CJ CĂTĂLIN NECHIFOR, dar acesta a refuzat scurt : “Eu merg direct la film, mulțumesc mult, felicitări”.
După declarații, oaspeții au vizionat câteva secvențe 3D cu ochelari speciali.
Primele filme care vor rula, începând de duminică, vor fi Everest, Jurassic World și Minionii.
Casa de bilete computerizată a fost asaltată imediat de amatorii de film, în hol formându-se coadă.
De săptămâna viitoare, tichetele vor putea fi cumpărate și on-line.
Lucrările la Centrul Cultural Bucovina au costat 15 milioane lei și au fost executate de Civica.
La primul nivel al Centrului Cultural Bucovina este amplasat cinematograful, la etajul 1 teatrul Matei Vișniec, etajul 2 – ansamblul Ciprian Porumbescu, etajul 3 – birouri și spațiu expoziții, etajul 4 – dotări tehnice.
DAN PASCARU
Dar ce copii ati mai facut cu domnul Ion Lungu,domnu’ Flutur,ca se subantelege ca ati fi amator de relatii contra naturii, pentru care era reputat un alt preten de-al dvs. ,care insa nu a declarat, pana acuma, nici un copil,el fiind potent doar financiar?
Dar doamna Steliana Miron ce vrea sa sublinieze cand isi ţuguiaza buzele ,doar-doar,pe la toate sindrofiile,are si ea copii din astia,din flori liberale,dupa ce a fost nembru al 2P-2D?
Ca domnul Lungu,aflat intamplator in prejama liceului Stefan cel Mare, unde se afla sediul materiei,parca ar fi tras pe nas niscaiva etnobotanice,a uitat ca nu guvernu’ lui Flutur i-a dat bani ca sa-si termine imitatia lui de Casa de Cultura ci – ce sa vezi – chiar guvernul lu’ Ponta…
Insa ce poti sa-i ceri unuia care a fost mai intai “locomotiva care trage/impinge PDL ” (cf. nea Nelu of Adancata+Mitoc) apoi a devenit un fel de *ulica Franarul,in viziunea aceluiasi politician regional de nord-est ?
Ca se vede treaba ca e mare bataie pe partea dreapta,precum ca cine sa fie primar,unul cu liceul facut la seral,si anume intr-o singura seara – cea sindrofiei de absolvire – sau unul fara liceu absolvit in mod regulat dar cu diploma de bacalaureat luata la 29 de ani? Luata la propriu,deoarece ,intr-o definitie mai veche, furtul este “luarea fara drept”…
Pacat ca a lipsit domnul Visniec sau poate ca a fost un moment de inspiratie al domniei sale,acela de a nu se afla concomitent in acelasi loc cu personajele sale ,aplicand (deoarece dumnealui nu este,din fericire,din lumea aceasta…) asa cum trebuie un principiu al ubicuitatii recomandat si de medicul pediatru,ca medic ai copiilor facuti de domnii Lungu si Flutur ,din concubinajul lor interesat,de pe la spatele cinematografului “Modern”…