Furtună
de Elena Marin Alexe
Încrâncenat
mă ţintuie văzduhul,
cu ochi nevăzuţi,
reci şi sticloşi,
ascunşi printre nori,
ispitind furtuna
cu şoapte de foc..
Speriată,
îmi strivesc buzele
până la sânge,
să nu-mi scape cuvântul
abia incolţit,
viclean şi tainic,
născut din firesc,
adăpostit printre gânduri
stinghere.
Îndurerată,
cu mâna stângă
trimit bezele
perforate de lacrimi,
undeva anume,
căutând cu ardoare
printre visuri albe,
o nouă dimineaţă
învăluită în senin.
Spre zări,
departe de vălmăşagul
nebulos şi întortocheat
al amintirilor răzleţe,
stă Dragostea.
Acolo, unde cerul plânge
de mila pământului!
Ziarul de pe Net
