Ministerul Afacerilor Externe a anunţat în urmă cu puțin timp faptul că printre persoanele decedate în urma atentatelor produs ieri seară, la Paris, se află doi cetăţeni români, un bărbat și o femeie. Informația a fost comunicată de autoritățile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.
“Aşa cum MAE a informat anterior, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.
Totodată, MAE reiterează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
DANIEL BOGHIȚĂ