EDITORIALUL ZILEI
Și,totuși, unde au dispărut vreo 2000 de ani?
Privind succesiunea evenimentelor de la începutul acestui an, ca pe un film compus din instantanee, am convingerea că ne lipsește ceva. Vreo 2000 de ani, ori poate mai mult… Căci strădania anilor de luptă a omului cu omul, o confruntare care ar fi trebuit să ofere, asemeni unui diamant, strălucirea unei umanități trecute prin pârjolul primitivismului, barbariei, exceselor de orice fel și înțelegerii putințelor, nu se vede pe nicăieri.
În colțurile rotunjite ale acestei lumi se moare în continuare din motive puerile, ce țin strict de mizeria unei carnalități zăcute mii de ani în corpul comun și păcătos al lumii. Și în centrul bătrânei Europa se aude zgomotul asurzitor al bombelor și răpăitul mitralierelor, care seceră fărâma de solidaritate rămasă. Și acesta este doar începutul altui măcel făcut de niște cretini dornici să dănțuiască în sânge de păgân.
Cu cât ne chinuim mai tare să ne întâlnim într-un punct comun, lipsit de violență, cu atât ne îndreptăm, în direcția opusă, în întunericul mormanelor de coșciuge udate cu lacrimi.
Pe trupul umanității se scrijelește încă cu lama miliardelor de chipuri cioplite și apărate cu fanatism de pruncii spaimei.
Ne lipsesc cei 2000 de ani în care am omorât în numele lui Dumnezeu și al umanității.
SERGIU JIPA
Ziarul de pe Net
