Poveste despre o altă lume

EDITORIALUL ZILEI

Poveste despre o altă lume

Doamna Elena Marin Alexe ne-a transmis, ieri, un text de o intensitate copleșitoare, pe care l-am publicat în ZdpN. Este povestea unor copii, care cerșesc în parcarea unui supermaket și a căror ochi nu au văzut nici măcar o dată bunătățile adăpostite de pereții acelor magazine, doar le zăresc în fiecare zi ascunse de sacoșele celor care le cumpără. Sau aruncate într-un căruț.

CITEȘTE AICI- https://www.ziaruldepenet.ro/2015/11/21/cel-mai-frumos-dar/

Povestea este adevărată și i s-a întâmplat unei ființe dragi autoarei, undeva în România, nu are importanță unde, deoarece s-ar fi putut petrece în orice localitate dinlăuntrul lumii noastre.

Este o poveste despre ochii unui matur cu suflet, care a privit cu adevărat în jurul său, a simțit durerea din sufletul unor copilași, și a avut răbdare să îi asculte și să îi înțeleagă.

Este povestea unor copii care nu cerșesc pentru ei, ci pentru frații lor, și care au înțeles că în lumea celor mari banii se dau greu.
Ei nu cer bani, ci te roagă să le cumperi ceva să le facă mamele lor de mâncare.
În loc de dulciuri sau jucării îți cer un șampon sau o pastă de dinți cu care să se spele, să nu mai râdă copiii de ei la școală.

Este povestea unor copii pe lângă  care am trecut și eu. Îi cunosc pe acești copii, undeva în mintea mea au rămas, deși nu îmi amintesc când i-am văzut ultima oară.
Am trecut pe lângă ei și nu de fiecare dată mi-am făcut loc în timpul și în sufletul meu să le ofer ceva, orice. Și nu cred că sunt singurul în această situație.

Este povestea unei societăți bolnave, care nu luptă să-și construiască un viitor și-i abandozează pe acești copii, adevăratele cazuri sociale, în mâna șmenarilor să-i pună la cerșit. Sau la furat.

Scuza politicienilor și a aleșilor este că nu sunt fonduri pentru a ține în viață astfel de instituții, dar să ne imaginăm că o parte din banii cheltuiți aiurea pe angajări mascate la stat, pe barba unor pile politice sau pe lucrări din banul public  date unor trândavi care plătesc șpăgi primarilor, ar fi direcționați spre acțiuni  de caritate și îndrumare a tinerilor în centre speciale. Zece la sută dintr-o lucrare banală de 1 miliard înseamnă 100 de milioane de lei vechi. Dumneavoastră în cât timp câștigați acești bani? Câte s-ar putea face cu ei?

Să ne imaginăm că o parte din banii băgați de enoriași în miile de cutii ale milei din biserici nu se duc pe construirea altor biserici sau pe mașini scumpe destinate șezuturilor sfințiilor lor. Sau pe case luxoase pentru popi hulpavi și hapsâni.

Să ne imaginăm că o parte din banii fiecăruia dintre noi, mulți-puțini, ar fi donați acestor centre, dacă ar exista. Povestea doamnei Elena Marin Alexe ar fi una scrisă cu foarte mult talent, dar despre o altă lume.

Până atunci, rămâne povestea adevărată a unei societăți, care preferă să dea vina pe conspirații ticluite de americani sau de europeni, dar care nu este capabilă să-și gestioneze propriul viitor pornind de la principala sa resursă, oamenii.

SERGIU JIPA

Ziarul de pe Net