Municipiul Suceava va avea un nou cetățean de onoare : DĂNILĂ SEVERIN STRATU, născut în comuna Udești, “luptător cu merite deosebite pentru victoria revoluției din 1989” după cum atestă Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
El a răspândit manifeste anti-ceaușiste în 20 noiembrie și 11 / 12 decembrie 1989 în parcul Areni.
STRATU, care la revoluție avea 27 de ani și lucra la Întreprinderea Județeană de Construcții și Montaj,rememorează : “Era o dimineață de noiembrie ( 20 noiembrie 1989 – n.r. ) friguroasă, când la București urma să înceapă Congresul PCR, când mai marii partidului trâmbițau Ceaușescu reales la al 14 –lea congres !
Atunci am tipărit 1.500 de fluturași pe care scria un lucru înspăimântător și înfricoșător : JOS CEAUȘESCU !
La 5 dimineață le-am aruncat în parcul Areni sub nasul Miliției și al Securității care erau la doi pași și în calea studenților.
Prinzând curaj, în 12 decembrie, tot dimineața la ora 5, am tipărit o a doua ediție de manifeste, de data aceasta cu textul JOS DICTATURA CEAUȘESCU ! ( foto matrița ) și le-am împrăștiat aproximativ în aceeași zonă.
Voiam cumva să sfidez regimul și autoritățile comuniste”.
STRATU urmează să primească titlul de Cetățean de Onoare în ședința CL Suceava din 26 noiembrie.
DAN PASCARU