Postul de poliţie Todireşti a fost sesizat de un bărbat de 47 de ani din Cajvana despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o anexă a imobilului unui localnic plecat la muncă în străinătate și în care el efectuează lucrări, de unde au sustras mai multe bunuri.
Profitând de lipsa proprietarului și de faptul că muncitorii care efectuează lucrări la imobil nu și-au asigurat bunurile, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei și, prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces, au intrat într-o hală, de unde au sustras mai multe scule electrice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificări autorilor și recuperării prejudiciului.
SORIN NICA