În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști în cauza privind furtul autoturismului proprietatea unui bărbat de 39 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un echipaj de poliție a reușit identificarea autoturismului, parcat în spatele unui bloc de pe strada Silvicultorului, iar în interior se aflau doi tineri, unul de 19 ani și celălalt de 20 de ani.
Cu ajutorul unei chei de la mașina tatălui său, tânărul de 20 de ani a găsit autoturismul părții vătămate cu portiera descuiată, a pornit mașina și a condus-o pe drumurile publice pe o distanță de circa 2 kilometri, fără a poseda permis de conducere, după care a abandonat-o în spatele blocului și a revenit a doua seară, cu prietenul său, căruia i-a spus că mașina îi aparține, ulterior fiind depistați de polițiști.
Autoturismul prezenta avarii ușoare, cauzate de manevrele efectuate de tânărul de 20 de ani.
Partea vătămată și-a recuperat autoturismul și s-a constituit parte civilă cu suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea avariilor produse mașinii.
În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de tânărul de 20 de ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
SORIN NICA