*votarea a fost de-a dreptul jenantă, procedura trebuind repetată, până la urmă făcându-se apel nominal
Proiectul de repartizare pe unități administrativ-teritoriale a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016 și estimările pentru 2017 – 2019 a căzut astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean.
Consilierul liberal VASILE ILIE a criticat modul de acordare a sumelor, solicitând ca “47 de localitățile care au datorii la SMID – Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor să primească bani pentru plata ratei pe un an”.
El s-a referit și la faptul că 11 localități nu primesc niciun leu, președintele CĂTĂLIN NECHIFOR scriind în expunerea de motive că “Baia, Ilișești, Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Humorului nu au răspuns solicitărilor noastre, iar Bilca, Botoșana, Cârlibaba, Iacobeni, Satu Mare, Slatina și Vatra Moldoviței nu au solicitat sume”.
Proiectul prevedea cele mai mari sume pentru Fălticeni – 758.815 lei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Vatra Dornei – câte 613.963 lei și Vicovu de Sus – 571.986 lei.
Votarea proiectului de către aleșii județului a fost de-a dreptul penibilă, fiind nevoie de două voturi repetate cu mâna și de unul nominal, pentru a fi cunoscut rezultatul.
Cu 17 voturi pentru, 9 împotrivă și 4 abțineri (MIHAI ARTENIE, CRISTINA TEODOROVICI, GHEORGHE GHIȘOVAN, CONSTANTIN PROBOTEANU) proiectul a picat, pentru a trece fiind nevoie de 19 voturi favorabile.
Răbdarea lui NECHIFOR a fost pusă la încercare, el întrebând “Bun, care-i finalul, ați numărat bine?”, impunând : “Hai să mai dăm o dată, dar ridicați mâna sus!” și concluzionând „Sunteți capabili să numărați? Dacă nu, căutați-vă serviciu!”
Nemulțumit de rezultatul votului, NECHIFOR a spus că “o să reluăm ședința după un termen, vom face tot extraordinară sau de îndată sau mai acuș sau mai vedem noi…”
La conferința de presă de după ședință, întrebat de ce legislativul județean nu se dotează cu sistem electronic de vot, la fel ca și Consiliul Local, NECHIFOR a răspuns că “s-a luat în calcul, dar am zis că nu-i atât de complicat de numărat 37 de voturi”.
DAN PASCARU