Un bărbat din Fântâna Mare a băut câteva pahare într-un club din Fălticeni, după care s-a urcat la volanul mașinii și a vrut să plece acasă. Ghinionul său a fost că pe drum, mai exact pe strada Ana Ipătescu, în jurul orei 04.00, a dat nas în nas cu poliția, care l-a mirosit că a consumat băuturi alcoolice și l-a testat cu aparatul etilotest. Rezultatul nu a fost unul prea bun pentru tânărul șofer de 22 ani, constatându-se o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat, ulterior fiind dus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Polițiștii i-au întocmit șoferului beat un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
SORIN NICA